Apariţia si evoluţia comunicării

Cuvântul de origine latina “comunicare” înseamna “ face comun”.
Dictionarul explicativ al limbii române ofera urmatoarea definitie: a
comunica=a face cunoscut; a da de stire; a informa; a infiinta, a spune .
Comunicam pentru a ne transmite ideiile, sentimentele , emotiile, parerile,
pentru a influenta, pentru a ne corela între noi rezultatele muncii, pentru a ne
socializa
Deşi etimologic termenul comunicare este de origine latină, pentru prima dată arta cuvântului a fost devoltată de către greci. Celebrele agoras, spaţiile publice deschise din pieţe, reprezentau locurile unde cei mai pricepuţi în mânuirea cuvântului îşi dovedeau abilităţile oratorice, dar şi unde cetăţenii prin stipulările legislative aveau dreptul de a-şi construi discursul de apărare în faţa instanţei de judecată.
Componente identificabile de teoria comunicării apar de abia în secolul VI ante.Hr., în lucrarea lui Corax din Siracuza – Arta retoricii. Aceste preocupări vor fi continuate ulterior de către Platon şi Aristotel .
Primul model al sistemului de comunicare îşi găseşte expresia factuală în jurul anului 100 ante.Hr., fiind elaborat de către romanii care au preluat preocupările grecilor, devoltându-le substanţial.
Evul Mediu este caracterizat în principal de puternica devoltare a Bisericii şi a rolului acesteia în viaţa socială. Putem spune că în această perioadă comunicarea cunoaşte noi dimensiuni, precursoare fenomenului de comunicare de masă.
De asemenea prin instituţionalizarea activităţilor de redactare a legilor, rapoartelor şi a unei întregi birocraţii în sensul său real, comunicarea a dobândit încă un nou atribut: activitate cvasinormată, de supunere şi/sau respectare a unor reguli de elaborare, redactare şi editare a materialelor.
Cu anii 1440 - când Gutenberg inventează tiparul - comunicarea intră într-o nouă eră: era comunicării de masă ca eră a comunicării cantitative.
Dacă până la jumătatea secolului XV comunicarea în forma sa scrisă presupunea costuri şi eforturi imense, tiparul a dat posibilitatea tipăririi unui număr mare de cărţi declanşând ceea ce am putea numi hemoragia informaţională.
Primele efecte considerabile ale acesteia au fost înfăptuite prin mişcarea religioasă condusă de Luther şi prin Revoluţia Franceză.
Luther între 1518 şi 1521 a tipărit aproximativ 800 de ediţii ale textelor sale la tipografia din Wittenberg, prin care a reuşit să îşi câştige adepţi şi să exercite o influenţă intenţionată, exactă şi eficientă asupra europenilor.
Din preajma anului 1790, când în Anglia a apărut Copyright Act prin care se reglementa şi se instituia controlul asupra reproducerilor neautorizate, deja vorbim de industria comunicării.
În anul 1860, deci la mai puţin de 500 de ani de la prima revoluţie comunicaţională, o a doua are loc.
James Maxwell, un matematician englez, unifică teoriile vremii cu privire la natura ondulatorie a luminii cu cele despre electricitate şi magnetism. În 1887, Heinrich Hertz confirmă experimental aceste teorii şi reuşeşte să detecteze undele electromagnetice care-i vor purta numele mai târziu.
În cele din urmă, anul de graţie 1894 aparţine fizicianului englez Lodge care construieşte primul receptor de unde hertziene. Este anul în care s-a născut telegrafia fără fir.
De aici până la radio sunt doar doar 6 ani, în 1900 Reginald Fessenden începând studierea cuvântului vorbit, în 1906 realizând primele experienţe, iar din 1909 radio-ul fiind folosit drept instrument de comunicare pentru publicul larg.
Preajma anului 1938 surprinde acest nou mijloc de comunicare în masă ca instrument al comunicării politice.
Iată deci cum o dată cu dezvoltarea comunicării se dezvoltă şi activităţile specifice acesteia şi iată cum termenul de comunicare devine din ce în ce mai greu de definit. Putem presupune existenţa unei direct proporţionalităţi între evoluţia comunicării şi problematica aferentă acesteia.
Noua regină a mijloacelor de comunicare, televiziunea îşi are începuturile tot în anii precursori celei de-a doua conflagraţii mondiale.
Boom-ul televiziunii şi decalarea celorlalte mijloace de comunicare în masă au fost înregistrate de abia după terminarea războiului şi s-au întins pe o perioadă mai mare de 10 ani, nucleul centripet al influenţei fiind Statele Unite ale Americii iar ţinta - Europa.
Noile media sau noile tehnologii informaţionale şi de comunicare nu aşteaptă mai mult de 4-5 ani de la încoronarea televiziunii şi încep treptat uneltirea pentru detronarea acesteia.
În anii 1960 în colţurile umbroase ale Departamentului Apărării S.U.A., Agenţia pentru Proiecte de Cercetare Avansate rămâne însărcinată cu un proiect de cercetare pentru realizarea practică a interconectării reţelelor de computere ale bazelor militare americane.
Această inter-reţea trebuia contruită astfel încât să reziste unui atac atomic din partea inamicilor. Aşadar cei din ARPA au creat ceea ce azi numim IP, protocolul la acea vreme fiind deliberat construit pentru a putea satisface obiectivele reţelei în condiţii de atac. 1969 – ARPANET-ul.
În acest an la dezvolatarea proiectului ARPA au fost invitate să participe şi 4 universităţi civile americane. 1969 este anul germinativ al extinderii, întrucat ARPA se divide în DARPA (partea militară) şi ARPANET (partea civilă).
În 1975 a fost creat serviciul e-mail, pentru primirea şi expedierea mesajelor electronice. Tot în acest an a fost creat şi serviciul TELNET care a permis comanda de la distanţă a unui computer . În 1979 - este creat serviciul UseNet specializat iniţial pentru informarea şi crearea grupurilor de discuţii pe diferite domenii de interes ştiinţific.
Anii 1980 aduc protocolul TCP/IP care face corecţii vechiului protocol IP. În aceşti ani încep să fie interconectate supercalculatoarele din centrele universitare americane. La începutul anului 1990 îşi fac apariţia pe internet primele firme comerciale.
Prin investiţiile enorme care le fac aceste firme se contribuie mult la dezvoltarea internetului. Deşi acesta nu are o structură bine administrată nici până în prezent, totuşi apare un organism ce se va dovedi inutil: InterNIC, îndrituit să supervizeze activităţile de pe net. 1991 an de graţie prin excelenţă: fizicianul Tim Berners-Lee, în laboratoarele centralei nucleare CERN inventează o nouă metodă de transmitere a datelor ştiinţifice.
Pe baza acestei metode se naşte www -world wide web, cea mai mare pânză informaţională de păianjen care a existat vreodată. Deşi aceste noi media oferă pe lângă tehnologia superioară în raport cu media clasice (radio-ul şi televiziunea) un aport considerabil de informaţie, detronarea televiziunii încă nu s-a produs.
Totuşi numărul tot mai mare de utilizatori ai calculatorului şi posibilitatea tot mai la îndemână a conectării la internet fac într-adevăr ca fiecare an să pară epoca de piatră faţă de anul următor.